Luptă aprigă pentru Primăria București: cine ar putea fi candidatul PSD, PNL și USR?
Luptă aprigă pentru Primăria București: cine ar putea fi candidatul PSD, PNL și USR?
Mai sunt doar câteva luni până la alegerile locale, parlamentare, europarlamentare și mai apoi prezidențiale. Este forfotă mare în partide, iar lupta pe funcții a devenit mai aprigă ca niciodată. Sunt multe scenarii în culise și multe variante vehiculate în presă, dar până acum nu s-a stabilit nimic clar.
PSD: Gabriela Firea vs Marcel Ciolacu
Gabriela Firea a revenit în funcția de președinte a PSD București și vrea să fie candidatul partidului la Primăria Capitalei. Gruparea Paul Stănescu o susține, însă Marcel Ciolacu și cei din jurul său depun mari eforturi pentru a o îndepărta pe fosta primăriță. Motivul este cât se poate de evident: voturi multe, putere mare, pretenții mari, iar controlul asupra ei ar fi minim.
Potrivit surselor News18.ro, Marcel Ciolacu visează la postul de președinte al României, însă gruparea din care face parte (și aici nu este vorba de colegii din PSD) l-ar dori mai degrabă pe Nicolae Ciucă în locul lui Klaus Iohannis. În acest context, Ciolacu ar fi împins spre Primăria Capitalei.
Problema este că liderii PSD nu sunt deloc de acord ca partidul să susțină un candidat unic pentru prezidențiale, iar acesta să nu fie din rândul social democraților. Așa că acest scenariu va fi greu de impus. Poate doar cu o serie de dosare și arestări pentru a imprima frica în rândul celor vocali.
Informația cu Marcel Ciolacu la Primăria Capitalei a apărut deja în presă, iar Gabriela Firea a ieșit imediat public și i-a cerut premierului să spună clar dacă are de gând să candideze sau nu.
PNL: Sebastian Burduja vs Ciprian Ciucu
De cealaltă parte și în PNL există o luptă pentru Primăria Capitalei. Sebastian Burduja ar vrea să candideze, dar și Ciprian Ciucu, acesta din urmă fiind mai bine clasat în sondaje, conform surselor News18.ro.
Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei susținut de PNL, a fost abandonat de partid și nu va mai primi sprijinul lor pentru un nou mandat. Cu toate acestea, va avea totuși sprijinul USR, PMP și Forța Dreptei, pe scurt a alianței Dreapta Unită.
Marcel Ciolacu l-ar dori ca și candidat mai degrabă pe Daniel Baluță, primarul de la Sectorul 4, dar rămâne de văzut dacă se va impune în fața susținătorilor Gabrielei Firea. Cu siguranță, actualul președinte PSD vrea mai mult decât Primăria Capitalei și chiar dacă gruparea care l-a ajutat să ajungă numărul 1 în partid l-ar dori în altă poziție, probabil acesta va încerca să se eschiveze.
USR: Mircea Geoană și planurile sale
Nu trebuie uitat nici Mircea Geoană, care visează și el la scaunul lui Klaus Iohannis, iar românii l-ar vota de data aceasta.
Așadar, în cursa pentru Primăria București se conturează deja câțiva potențiali candidați din partidele de top: Gabriela Firea pentru PSD, Sebastian Burduja și Ciprian Ciucu pentru PNL, și Nicușor Dan pentru USR. Cu toate acestea, nimic nu este încă decis, iar bătălia se anunță una extrem de strânsă și imprevizibilă.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul